Română (România)English (United Kingdom)
UEX Activitati Extensie

PDF Imprimare Email
Cercetare si extensie universitara
Scris de Administrator
Joi, 20 Mai 2010 21:57

În societăţile consolidate, graniţele universităţii se confundă cu graniţele ţării, pentru că universitatea are, în întreaga lume, o misiune socială. Da! societatea recentă cere imperios Universităţii să înceapă trecerea de la cercetarea asupra... şi de la cercetarea despre... la cercetarea cu ..., respectiv alături de societate şi asta spre binele comun.

Extensia, în cea mai mare parte a ţărilor dezvoltate, reprezintă una din activităţile principale care se derulează prin departamentele sau cooperativele de extensie care funcţionează pe lângă (a nu se citi paralel sau separat de) Universităţi, indiferent de profilul acestora. În fapt, în societăţile consolidate, universitatea publică are menirea de a crea şi a disemina noi cunoştinţe în serviciul societăţii, în folosul şi cu scopul dezvoltării acesteia. Aşadar, prin extensie, rezultatele cercetărilor elaborate şi obţinute de către universitate ajung să fie aplicate şi utilizate concret de către societate.

Putem spune că EXTENSIA este o punte de legătură între rezultatele cercetării şi experienţa practică; în cazul agriculturii, extensia face legătura între ceea ce statul doreşte de la fermier şi ceea ce fermierul doreşte de la stat. Prin fondurile alocate de către stat, cercetarea agricolă susţine, în fapt, ceea ce doreşte statul să facă fermierul. În acelaşi timp, experienţa practică din fermă exprimă ceea ce fermierul ar vrea să-i ofere şi să-i asigure statul. De la societate la societate, de la ţară la ţară, între stat şi fermă există, nu-i aşa?, aproape întotdeauna, divergenţe. Acestea se rezolvă, mai bine sau mai rău, prin diferite forme şi modele de extensie; trei sunt însă modelele care par interesante:model_ext.jpg

Modelul ierarhic, tradiţional situează în vârf cercetătorul (vezi figura alăturată); rezultatele muncii sale sunt diseminate de către extensionist şi, în final, sunt aplicate în fermă, respectiv în societate. Prin dispunerea sa verticală şi în societatea actuală românească, modelul poate avea suficiente neajunsuri; practic, chiar în condiţiile fiinţării extensionistului, lipsa de comunicare poate rupe lanţul la nivelul oricărei verigi. Adaptată realităţilor noastre, nefuncţionarea acestor legături are ca rezultat faptul că nimeni nu transpiră şi nu transmite nimic... cel puţin pentru ceilalţi.

Modelul bipartenerial promovează conlucrarea şi parteneriatul între fiecare dintre cele trei piese ale ansamblului. Adaptat realităţilor noastre, rezultatul este că, în situaţia în care doi dintre cei trei parteneri ştiu unul de existenţa celuilalt şi încearcă să transmită sau să ceară ceva, acest lucru devine posibil, chiar dacă a treia piesă a ansamblului şchiopătează.

Modelul integrat stimulează acţiunile comune între cele trei elemente ale ansamblului. În acest model, cei trei participanţi devin deopotrivă activi, transpirând şi emanând soluţii pentru problemele lor, în fapt, pentru problemele societăţii în care trăiesc.

Extensionistul, în ţările în care l-am întâlnit, este un om extraordinar. În principiu, România nu are extensionişti; nu are, în adevăratul sens al cuvântului, profesia de extensionist - unităţile private sau guvernamentale implicate în domeniul agricol au specialişti-consultanţi. Aceştia nu pot fi numiţi extensionişti, deoarece primii alătură consultanţa unei oferte (fiind, deci, cointeresaţi în oferta materială), iar ultimii s-au detaşat prea mult de responsabilitatea transmiterii rezultatelor cercetării (fiind, deci, purtătorii unui mesaj perimat).

În ţările cu tradiţie, extensionistul este o persoană propusă de către universitatea care l-a şcolit (şi care continuă să-i „alimenteze" cunoaşterea), acceptată de către comunitate şi finanţată parţial de către aceasta, parţial de către stat. Aşadar, extensionistul are girul comunităţii, dar răspunde de cunoştinţele transmise societăţii în faţa universităţii.

În acest ansamblu şi considerând realităţile ţării noastre, fermierii agricultori nu trebuie să devină nici subiecţii, nici subordonaţii şi nici măcar clienţii extensionistului sau universităţii; participaţia sub formă de coopţiune, cooperare sau consultare a fost încercată de prea multe ori la noi ca să mai dea rezultatele scontate. Cred eu, în stadiul evolutiv actual al societăţii noastre, alternativele colaborare şi parteneriat pot fi încercate, cu gândul că, într-o societate viitoare, acţiunile colective, sugerate prin modelul extensiei integrate, se vor multiplica şi vor deveni operaţionale.

Aspectele prezentate pot părea doar o teorie ...şi, totuşi, există competiţii atât pentru propuneri de proiecte de cercetare cât şi pentru extensie.

Extensia nu este doar problema universităţii sau doar problema statului - extensia ne priveşte pe toţi: universitate, stat, societate. Chiar dacă va mai trebui sa treacă ceva timp până când îi vom culege roadele, bunăstarea societăţii noastre va fi rezultatul unei acţiuni conjugate. În ceea ce mă priveşte, sper, de dragul unui viitor mai bun, ca societatea românească să se deschidă în chip autentic spre colaborare şi parteneriat.